Povestea nasterii Clarei

Asa cum v-am promis acum cateva zile revin cu povestea nasterii Clarei, ce mai minunat moment pe care l-am trait, dar si cel mai incarcat de sentimente diverse…

Dimineata cu pricina (28 aprilie 2009) m-au trezit asistentele la ora 6. M-am dus la toaleta, m-am spalat, m-am facut bella, mi-am strans bagajul etc. si stateam asa in pat si tot asteptam sa sune doctorita sa ma cheme la sala de nasteri. Se facuse 8 jumate si tot nu mai suna. Apoi mi-am scos Acatistul Sf Stelian si am inceput sa citesc. Nu il terminasem si aud ca suna telefonul din  biroul asistentelor. Am stiut ca e pentru mine. A venit o asistenta si m-a dus la sala de nasteri.

La  spitalul Polizu e un bloc de nasteri care are un hol mare si larg, iar de-o parte si de alta se afla sali de nastere, sali de operatie si de travaliu, toate amestecate sau, ma rog, puse intr-o oarecare ordine acolo. Salile de operatie aveau usile inchise, dar celelate nu. Puhoi de femei acolo, care mai de care, in diverse stadii, cu nasteri naturale sau cezariene, toate la un loc. Plus pe hol doctori, rezidenti si asistente care faceau diverse. Ba alergau de colo-colo, ba barfeau, ba ascultau muzici pe youtube etc. ce sa mai … o atmosfera colorata.

M-au dus intr-o sala de travaliu si apoi vine o asistenta si ma intreaba diverse. In sala respectiva mai era o tipa tot cu cezariana si un pat care era gol pentru moment. Mi se pune dracia aia de aparat ca sa ascult bataile inimii bebelusului. Incep sa citesc de la inceput Acatistul pe care il luasem cu mine in buzunarul halatului. Se intoarce si cealalta tipa 9din patul gol) in sala de travaliu, pe semne o urcasera pe masa sa o controleze cat e dilatatia. Apoi vine asistenta si ii pune o perfuzie. Si incepe sa aiba contractii cred ca la 1 min initial. O durea si o vedeam cum se chinuie si cand citeam in continuare ma rugam si pentru ea. Mi se facuse tot parul maciuca, desi stiam ca pe mine nu ma va durea asa. Dar nu mai era vorba de asta, pur si simplu mi-era mila de suferinta indurata. In fine, pana la urma i-am strigat eu doctorul, ca ea nici nu mai putea saraca. Vine si ii zice “mai stai putin ca acu se elibereaza o sala” eu eram ingrozita. Cum sa mai stea putin?? Pai era dupa ea?  Dupa vreo 2 min luungi tare vine si o ia la sala. Nici nu mai putea sa se dea jos din pat si-o impulsionau cu ceva de genu “Vrei sa nasti aici in pat?” . Eu deja plangeam de frica si de mila. Plus ca, v-am zis, usile erau larg deschise peste tot si se auzea tot de peste tot. Vine si anestezista mea. Chiar a observat ce citeam. Vorbim putin si apoi raman sa citesc in continuare si sa ma abtin sa nu mai plang. Cand ma trezesc ca vine o infirmiera si imi zice” Hai sa te cobor” si venise cu scaun tip fotoliu pe roti. Eu ma gandeam ca sa ma coboare din pat. [:D]. Tot nu terminasem de citit. Ma pune pe scaun si imi pune bagajul in brate. Eram tare nedumerita. Vad ca ma scoate din blocul de nasteri. Ma gandeam ca gata, nu mai nasc. Intreb si eu unde ma duce. Cica ma coboara la etajul de mai jos, adica la 1, unde stiam eu ca sunt bolnavele de alte chestii (fibroame, chisturi etc). Sun repede sotul si il anunt ca ma opereaza la et 1. Cand am ajuns acolo, parca ajunsesem in Rai: o  liniste totala, divina! Ce bine! Parca mi se luase o piatra de pe inimioara. Insa eram in continuare speriata ca toate cele. Imi tremurau picioarele asa de tare incat atunci cand m-au pus pe masa sa-mi faca rahia nu puteam sta nemiscata- asa de tare imi tremurau! Anestezista a reusit din a treia incercare si asta doar din vina mea, recunosc. Mai si glumea cu mine, zicea ca vreau sa vad cat de profi e, daca reuseste sa imi faca din orice pozitie.

Incepe operatia si simteam ca trageau de mine. Vreau sa va zic ca era ca in filme, asa cu paravanul acela albastru ridicat, iar eu muream de frica, mi-era teama ca voi auzi din clipa in clipa cum isi cer doctorii bisturiu, pensa etc. Apoi la un moment dat aud un tipat puternic, dar cu glas subtirel. Si acum mi se pare ca are glas de desene animate [:D].  Si tot auzeam tipand si copilu nicaieri. Cica de abia ii scosesera capsorul si ea incepuse sa se manifeste si de aia a mai durat o vreme. Doctorita a zis ca e o scandalgioaca. Si apoi am vazut-o. Era congestionata, dar mi s-a parut ca era cel mai frumos lucru din lume care mi-a fost dat sa-l vad. Intr-adevar nu se compara cu nimic. Au cercetat-o, au curatat-o si apoi mi-au adus-o langa obrazul meu. A fost singurul moment cand s-a oprit din tipat. Era micuta, alba si catifelata. Am pupat-o pe obrajorul stang si se zice ca acolo unde mama pupa copilul la nastere se face gropita. Nu stiu daca e adevarat sau nu, dar fii-mea are gropita taman acolo. Si cand au lipit-o de mine si i-am vb a tacut ca prin minune. I-am urat bun venit pe lume si i-am spus ca o iubesc. Apoi mi-au luat-o din sala si iarasi a inceput sa tipe. Pentu restul operatiei pe mine m-au adormit. M-au trezit la sfarsit si mi-am vazut mama si sotul in holul de asteptare. Atunci mi-am luat sotul de mana si l-am intrebat simplu “Clara?”. Mi-a spus dupa aceea ca puteam sa-i zic orice, ricum ca raspunsul tot da ar fi fost.  Am stat toata ziua la reanimare. Ma simteam asa de bine dupa anestezie de nu imi venea sa cred.  Am scos Acatistul si l-am citit, de data asta pe tot. Eram fericita si stiam ca m-a ajutat. Eram singura in rezerva si incepusem sa ma plictisesc rau. Ai mei plecasera acasa si eu ma uitam pe pereti. Bateria la telefon se dusese… le-am cerut asistentelor sa-mi dea ceva sa citesc. Ma uitam ca nu mai aveam burtica si ma gandeam “unde a disparut burtica mea?” si imi raspundeam singura ca e cu doua etaje mai sus si asta ma umplea de bucurie.  A trecut repede si noaptea de la reanimare, mai ales dupa ce mi-au adus o colega de rezerva. A doua zi m-au mutat in rezerva de mamici si mi-au adus-o si pe Clara langa mine.  Cand a venit doctorita mea sa ma vada eu zburdam prin camera.  Totul a decurs bine si dupa 4 zile am plecat acasa. Aici am avut parte de alte aventuri legate de “suirea sau furia laptelui”.  Dar au trecut toate si vorba sotului meu cand te uiti la ea iti trece tot si uiti tot.

4 Comments (+add yours?)

  1. Ioana
    Apr 28, 2010 @ 11:02:54

    La multi ani, micuta Clara… Sa ai parte de tot ce este mai frumos si bun in viata, alaturi de parintii tai!

    Reply

  2. raluca
    Apr 28, 2010 @ 12:36:19

    M-ai facut sa plang….
    si culmea, sunt machiata!!!!:((

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: